Iranul a organizat un concurs de caricaturi împotriva ISIS

Iranul a organizat un concurs de caricaturi împotriva ISIS
Publicat: 27/05/2015, 11:05

Organizatorii au declarat că au selectat lucrări care vor fi prezentate la patru centre culturale din Teheran, iar câștigătorul va fi anunțat la 31 mai.

Potrivit agenției de stat IRNA, artiștii au fost sfătuiți de Casa Caricaturii să se concentreze pe „crimele comise de Statul Islamic”.

Mohammad Habibi, secretarul executiv al concursului, a declarat că au fost selectate 280 de lucrări din totalul de 800 trimise, inclusiv din 40 de țări precum Brazilia, Australia și Indonezia.

Habibi a declarat pentru Tehran Times că la concurs au participat și unii caricaturiști străini, care au fost însă obligați să călătorească sub pseudonim din cauza îngrijorărilor privind securitatea.

„În zilele noastre, toată lumea știe despre parazitul care se numește SI și ce crime au comis ei împotriva umanității, artei și culturii. Artiștii au datoria să ajute publicul să conștientizeze informațiile despre acest grup participând la astfel de evenimente”, a adăugat el pentru Press TV.

Un concurent, artistul grafic Massoud Shoajaei Tabatabaii, a declarat pentru Press TV că acest concurs a fost organizat „pentru a dezvălui adevărata natură a Daesh” (numele persan al SI). „Daesh încearcă să se asocieze cu islamul dar în esență nu are nicio idee despre islam”, a afirmat el.

Finanțată de Guvernul din Teheran, Casa Caricaturii a organizat o competiție pe tema negării Holocaustului după caricaturizarea Profetului Mahomed în revista franceză Charlie Hebdo la începutul anului.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Încă un cablu de comunicații subacvatic a fost tăiat. Care sunt țările afectate
Meteorologii EaseWeather anunță o lună decembrie cum n-a mai fost, în București. Câte zile ninge
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
De ce tace Trump după ce Biden a decis ridicarea interdicției Ucrainei de a folosi...
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Cele mai mari gafe făcute de prezidențiabili la dezbaterea Digi24. Unde au „comis-o” Lasconi, Geoană,...
Ce i-a grăbit sfârşitul lui Silviu Prigoană. Autopsia a confirmat o problemă cardiacă, dar apropiaţii...
Acești pensionari români vor primi pensii mărite la 6.720 lei, începând cu 1 ianuarie 2025
Accidentul din Panciu a fost filmat. Alexandra şi Gabriel au murit carbonizaţi în maşină, la...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
EXCLUSIV | De ce a fost înmormântat Silviu Prigoană noaptea, deși e ilegal: „A intrat...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Sprijinul Ungariei pentru Rusia atrage critici dure din partea Poloniei
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Doliu la Casa Regală! Regina Camilla are inima frântă. Palatul Buckingham a făcut anunțul trist
Corb la corb... Medicii blochează ancheta de la Târgu Jiu, unde un copil a fost...
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Megan Fox, primele imagini cu ea însărcinată. Cum s-a fotografiat iubita lui MKG
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Sala Regelui Arthur este cu 4.000 de ani mai veche decât s-a crezut până acum